Pentru ELE . . toate – unjurnaldenecuvantate,

de Andrei Nastase

Fragmente din acest text au aparut in TATAIA #2 (2010), in articolul “Ma iubeste, nu ma iubeste, ma iubeste… as vrea eu”


Ma gandeam ca ai sa revii… ai sa-mi ciocani la usa mintii si iarasi ai sa patrunzi si sa te ascunzi in coltul lui Andrei… coltul alter ego-ului meu care inca te asteapta… ai sa iti intinzi creioanele, guma, ascutitoarea, ai sa te schimbi in ceva mai comod, ai sa ma intrebi daca am pus cafeaua pe foc sau iarasi stau si scriu… poate ca ai sa colorezi diseara sau poate iar o sa ne ratacim mainile prin pat… Imi era dor sa te privesc, tolanita in pat, sorbind ultima tigara, cu sanii dezveliti, rosind si tremurand ori de cate ori ma intorc spre tine, cautandu-ma printre asternuturi… Am certat luna aseara cand te-am gasit… alaturi, aici, unde nu ma mai asteptam… Am certat-o fiindca stiu ca iarasi vei pleca…

Am zambit zilei de azi stiind ca ma va rasplati cu un zambet prin tine, imi va

arata curcubeul si picaturi din cer, de azi, nu vor mai curge…

Nu iti pot cere sa ramai, nu vreau sa te rog sa pleci, nu iti pot spune, astazi,

http://hospitalitybusiness.broad.msu.edu/Account/files/

Acum suntem goi, dezbracati de tot, de toti, de toate, de ce-a fost, de ce o sa fie, de proza, rime, poezie; suntem intr-un gand si ne plimbam prin ganduri….azi suntem omizi, ce vor a naste fluturi…

Pastreaza-ma intreg, atat cat am putut sa ma adun, desfa guma, asc

Share on Facebook

Tags: , , ,
Posted in TEXT | 1 Comment »

November 14, 2010

One Response to Pentru ELE . . toate – unjurnaldenecuvantate,

  1. Max on February 2, 2011 at 14:06

    Și omulețul abia dacă-și putea menține respirația la un ritm cât de cât normal – ca un picior ce apasă inconștient pe-o pedală de accelarație a unei mașini de mare viteză, așa-i era respirația – ca un furnal ce stătea să explodeze cu fontă.

    Avusese un coșmar. Ca un tren ce tocmai a prins viteză, odată ce-a plecat din gară oriunde i-ar fi destinația, s-a trezit prea speriat ca să realizeze că totul a fost doar un coșmar și nimic mai mult. A rămas blocat in poziția de stătut, din pat, fără să schițeze nimic măcăr o urmă de expresivitate sau vreo emoție pe față. Pur și simplu a rămas blocat, gândidu-se la nimic, cu mici urme de gânduri din ce coșmar a avut, dar nimic accentuat pe trecut. Brusc realizase că se gândea la nimic – ca și cum ar fi avut un vis negru – unde totul era negru, neavând nicio acțiune, nici ea nu exista, ca și cum el exista-n propriul lui vis negru, in acel univers negru, fără stele sau planete și-și dădea seama de golăciunea viselor sale doar după ce se trezea – iată, omulețul, incă un vis in care nu s-a intamplat nimic. De fapt, nu ai visat. Ai dormit. Ai procrastinat, de fapt.

    Trase o gură de aer adânc in piept și se uita-mprejur gândindu-se să ințeleagă unde e și ce caută. Mișcare de rotație a capului din stânga-n dreapta parcă durase o veșnice, iar in toata veșnicia lui se gândise la coșmarul lui – o veșnice ce-a durat doar cinci secunde pentru realitatea din afara propriei sale constiințe.

    Cinci secunde din viața lui, cinci secunde ce deja au devenit istorie, cinci secunde de ințeles-n noapte.

    Odată ce capul și-a atins destinația spre locul unde stătea ea dormind, liniștită și-mpăcată cu sine, și-a lăsat puțin chipul spre ea, gândidu-se că, de fapt, totul e bine și nu a fost decât un coșmar. El nu a pierdut-o.

    Ea era in continuare lângă el, dormind și fugind prin propriile ei vise și imaginație, iar el doar o privise indelungat și fără nicio mișcare brușcă sau mișcare de orice fel. Pur și simplu o privea. Și-n toată privirea lui, era mai mult decât o simplă privire, ii era toată iubirea și căldură intr-un amestec fulger de gând cu fiecare secundă ce trece in timp ce-o privea.

    Un sărut pe frunte și-un gând in timp ce ei amândoi erau imbrațisați brațe-brațe unul cu cealălalt, peste 80 de ani, cu părul cărunt și bătrân. O imagine ce-i așteaptă și-o imagine ce-i vine-n gând de atâtea ori – doar un sărut pe frunte – și-o viață plină in timp ce el o avea pe ea, avea grijă de ea, o iubea, ii era a lui. Asta-i era planul lui.

    A sărutat-o și printr-un simplu sărut a iubit-o-n noapte, fără ca ea să știe sau să se trezească. In noaptea aceea n-a mai adormit, n-a mai putut inchide un ochi, deși ochii gemeni ii cereau odihnă și liniștea sub pleoapele sale. El nu era decât un incăpățânat și refuza cu ardoare să le facă ochiilor săi pe plac.

    I-ar fi plăcut să-i vadă ochii ei. I-ar fi plăcut să-i vadă sânii liberi in timp ce stăteau sprijiniți de trupul lui transpirat, ușor cutremurat de-un coșmar stupid. I-ar fi plăcut să o vadă, i-ar fi plăcut să o acapareze cu totul. Dar mai mult de atât i-a plăcut că ea dormea lângă el, cu el. Zâmbise și se puse lângă ea in timp ce-o lua-n brate și cu-o mână ii acoperise sânii deja acoperiți de-un tricou mov, in care putea să-ncapă și el – doar așa, ca sânii ei să rămână doar pentru el.

    Instantaneu, incepu să fredoneze o melodie. Și deja plecase, impreună cu ea, intr-un gând mic, scurt, dar poate prea scurt. Și-ar da viața pentru ea, și-ar da propria lui viață pentru iubire. Pentru iubirea ei. Incepuse să nu aibă destul aer să respire, să nu aibă loc de acțiune. Se gândise unde greșise de ea nu-l poate avea așa cum e el.

    Să crească cu ea. Să crească cu ea o altă viață. Să-i fie soție. Dar poate că ea avea dreptate, poate că el era prea irealist. Și-așa se ambiționa și mai tare. Să-i demonstreze ei că poate.

    Cum, cum, cum. Iși ceru singur răbdare și acțiune rapidă și nu putea decât să spere că ea o să mai aștepțe puțin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*